Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, joi, câștigătorul premiului de stat al Austriei pentru literatură europeană pe 2015 (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), în valoare de 25.000 de euro, pentru întreaga sa operă literară, care se bucură de recunoaștere internațională.
Dupa Eugène Ionesco, câștigătorul din 1970, Mircea Cartarescu este primul autor român distins cu acest premiu literar, decernat din 1965, informează editura Humanitas. Printre laureații din anii trecuți ai premiului se număra scriitori ca W. H. Auden, Harold Pinter, Vaclav Havel, Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco, Patrick Modiano, Javier Marias, John Banville.
Ceremonia de decernare a premiului va avea loc pe 27 iulie, la Salzburg, în deschiderea Festivalului Mozart.
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la București. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București și a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generația optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) și apoi unul în trei volume, „Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei românești contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.
Cărțile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Asociația Scriitorilor Profesoniști din România (ASPRO), Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România, precum și de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis și Ziarul de Iași. Volumele sale au fost nominalizate în Franța pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg și Torino.
Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincție acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer.
În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriții la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaționale.